Videochat si lut

Da, bineinteles ca nu am reusit sa ma tin de cuvand legat de frecventa postarilor pe acest blog si stiu ca milioanele de oameni care asteapta cu sufletul la gura ceva noutati de la mine sunt dezamagiti. Si stiu ca ziceam ca voi continua povestea cu mosnegii, treaba care inca ramane valabila.

Asadar, videochat si lut. Sunt 2 cuvinte care, in opinia mea, descriu perfect situatia orasului in care imi fac veacul in momentul de fata. „Da, inca se mai poate !”, „Da, vom fi uniti si vom reusi !”. Mi-e foarte greu sa cred ca niste afirmatii motivationale de genul acesta vor cantari mai mult decat masa de oameni care abia stie sa scrie si sa citeasca primele 4 litere ale alfabetului latin sau copiii ce vin din generatiile actuale, ale caror modele sunt Gigi Becali, Giovani Becali, regele Cioaba sau mai stiu eu ce minte luminata, doar pentru faptul ca „sunt tari” si „au bani”. Intr-un oras in care exista mai multe santiere decat spatii verzi, faimosul Iasi, oras universitar, etc. etc., probabil cunoasteti   multimea de atribute asociate orasului, ma uit cu teama si cu frica la oamenii care urmeaza sa termine o facultate si care abia leaga 2 vorbe ( si 2 vorbe dintr-o discutie de lift despre vreme, nu despre acceleratoare de particule sau despre securitatea transferurilor interbancare ). Nu stiu cum e situatia in alte orase, urmeaza sa aflu, dar ma indoiesc ca e foarte diferita. Sper sa fie o surpriza placuta faptul  ca ma insel.

Videochatul se pare ca e noul trend legat de „ponturi” de munca, asta daca e sa ma iau dupa reclamele din mijloacele de transport in comun sau, cine stie, poate deja a fost inlocuit de alt trend si eu sunt in urma. Asta avem deci : videochat, lut de la santiere, oameni fara pasiuni, oameni care nu vor sa faca performanta in vreun domeniu, care se complac intr-o mediocritate crasa pe principiul „e bun asa, lasa”. Sa dam tepe e viitorul. Cat mai multe tepe. Sa prostim si sa aratam noi lumii intregi cum stim „sa invartim bani” si sa-i magarim pe altii, dupa care sa le radem in nas. E bine si asa. Faptul ca multi oameni se multumesc cu ideea ca au curent electric, apa curenta si un televizor e un semn bun. In timp ce altii isi storc mintile sa gaseasca o teorie unificatoare a Universului, noi mai dam o teapa, ranjim multumiti si mergem mai departe, mult inapoi fata de tarile ai caror locuitori au crezut ca e mult mai interesant sa stii sa tii un loc curat, sa ai educatie, sa ai cercetare si, de ce nu, daca tot avem masini de sute de mii de euro, n-ar fi rau sa avem si o strada, doua care sa justifice un asa pret platit. Si exemplul cu masina e doar unul din multele pe care le-as putea da, dar majoritatea sunt chestii de bun simt.

Sper sa vina ziua in care voi plec din aceasta tara infloritoare si sper ca ea sa vina cat mai repede, deoarece e greu sa tii pasul cu evolutia si cu revolutia stilului romanesc. Ole !

Fratia mosnegilor. Partea intai.

Dupa cum ziceam in primul post de pe acest blog, m-am tot gandit la toate legaturile mele cu persoanele in varsta ( aviz celor amatori de glume de autobaza, sa nu inteleaga gresit aceste legaturi) si voi profita de timpul ramas pana la un interviu, timp in care nu am timp sa ma apuc si sa termin ceva serios la birou, pentru a scrie cate ceva despre aceste legaturi. In primul rand, eu nu merg pe principiul „varsta aduce cu sine respect din partea celorlalti”.
Faptul ca eu sunt nascut in ’90 si altcineva in ’52 e o treaba care tine doar de decizia (sau intamplarea) parintilor de a-si transmitele genele. De ce mentionez ca nu merg pe acest principiu ? Pentru ca nu de putine ori mi s-a intamplat sa aud expresia „eu sunt mai in varsta si ar trebui sa ma respecti ” adresata mie sau altora..adica cum? Daca tu ai mancat seminte si ai jucat table o viata intreaga si ai 60 de ani, asta inseamna ca eu care am 22 ar trebui sa te respect pentru ca daca scadem varsta mea din varsta ta rezulta un numar > 0 ? In nici un caz. Respectul se castiga, nu vii cu el by default. Eu inteleg ca inainte vremurile erau altele si ca nu aveai prea multe chestii de facut in afara de uzina/munca la camp (sau cel putin asa zic cei care au apucat sa munceasca in vremurile comuniste, nu oameni care au 25-26 de ani si-mi explica ce greu era pe vremea raposatului), dar asta nu inseamna ca vremurile nu au evoluat.
Conflictul dintre generatii este mai aprins ca oricand, probabil si datorita faptului ca intre timp avem ceva tehnologie pe care cei in varsta nu o inteleg. Revenind la respect, o persoana care stie sa se faca respectata prin vorbe/fapte merita, intr-adevar, respectul meu sau al altora, dar din moment ce asteapta respect doar din cauza varstei, merita catapultata intr-o groapa plina cu piele de pui fiarta. In al doilea rand, in momentul care eu dimineata ma urc in autobuz (subiect pe care il voi dezbate sigur ) si tu mirosi a bursuc umed peste care au trecut 8 tancuri, cum astepti ca eu sa te respect si sa-ti vorbesc frumos, din moment ce simturile mi se contopesc si incep sa vad jumatate verde, jumatate maro de la mirosul pe care-l emani. Sapunul este, din cate am putut sa constat, o chestie destul de exotica in Romania. Si oricat ar incerca lumea sa ma convinga, nu pot sa nu ma enervez pe faptul ca batranii se plang de faptul ca pensiile sunt mici si ca din cauza asta, sa zicem, n-ar avea bani de un sapun si de un deodorant, dar lasa bani la biserica duminica sau platesc nu stiu cat pe un pomelnic, bani pe care ar putea mult mai bine sa-i investeasca intr-o substanta cu efect benefic senzorilor olfactivi ce apartin oamenilor pe langa care trec sau langa care stau, ca deh..e vorba de cativa lei.
Or fi probabil si cazuri izolate care nu fac subiectul dezbaterii mele. Asa ca gasesc absolut natural faptul ca vin afurisit la birou si injurand si batjocorind, din moment ce am stat langa un mort in autobuz. Inca ma mir de faptul ca scaunele din autobuze nu se topesc datorita mirosului. As putea trece si peste chestia cu autobuzul pentru ca, sa zicem, e aglomerat, e ingramadeala. Tot bun. Dar cei ce sunt din Iasi sau cei care au stat in Iasi stiu probabil parcul din Podu Ros de langa posta. Am oroarea de a trece pe acolo aproape in fiecare dimineata la ora 7:30-8  in drum spre facultate sau in drum spre birou si daca este vreun loc ce poate sta ferm in picioare in fata unui morman de cadavre din punct de vedere al mirosului, asta este locul ( Da! oamenii ies din casa probabil mirosind a hoit la primele ore alte diminetii ) . Exceptiile sunt prea putine si de fiecare data ma bucur sa stau de vorba cu un om mai in varsta care are altceva in cap in afara de discutii banale de lift si de la care am ceva de invatat. Doamne ajuta, revin cu partea a doua.

Da, in sfarsit am blog !

Multa lume m-a tot intrebat de cativa ani incoace de ce nu pun toate prostiile care-mi trec prin cap pe un blog, ca sa ramana stocate undeva, astfel incat sa le pot reciti oricand pentru a ma amuza sau, de ce nu, pentru a ma cutremura de ce poate genera o minte de om. Fiind primul post, am sa fac un rezumat asupra lucrurilor pe care cititorii le vor gasi aici. In primul rand, limbajul poetic si/sau siropos m-a ocolit dintotdeauna, asa ca de precizat inca de la inceput este faptul ca nu este un blog pentru cei ce vor sa-si incante privirea cu expresii care mai de care mai aducatoare de lacrimi sau liniste sufleteasca. In al doilea rand, nu caut si mai ales nu ofer compasiune si politically correctness pentru anumite categorii de cititori si in acest sens urmatorul post il voi dedica persoanelor de varsta inaintata de a caror prezenta ma pot bucura aproape zilnic (si da, voi folosi expresii in engleza acolo unde e cazul si nu voi scrie cu diacritice decat in citate, asta pentru oamenii care vor sa-mi arunce 402 DEXuri in cap). In al treilea rand, lumea care ma cunoaste stie ca sunt dusmanos si afurisit cu oamenii prosti sau care se complac in prostie, deci aceia care se simt ofensati de anumite lucruri gasite aici au la dispozitie alte bloguri sau siteuri de orice fel care sa nu-i jigneasca . Atat deocamdata. Voi reveni cat mai repede cu putinta cu postul despre mosnegi.