Videochat si lut

Da, bineinteles ca nu am reusit sa ma tin de cuvand legat de frecventa postarilor pe acest blog si stiu ca milioanele de oameni care asteapta cu sufletul la gura ceva noutati de la mine sunt dezamagiti. Si stiu ca ziceam ca voi continua povestea cu mosnegii, treaba care inca ramane valabila.

Asadar, videochat si lut. Sunt 2 cuvinte care, in opinia mea, descriu perfect situatia orasului in care imi fac veacul in momentul de fata. „Da, inca se mai poate !”, „Da, vom fi uniti si vom reusi !”. Mi-e foarte greu sa cred ca niste afirmatii motivationale de genul acesta vor cantari mai mult decat masa de oameni care abia stie sa scrie si sa citeasca primele 4 litere ale alfabetului latin sau copiii ce vin din generatiile actuale, ale caror modele sunt Gigi Becali, Giovani Becali, regele Cioaba sau mai stiu eu ce minte luminata, doar pentru faptul ca „sunt tari” si „au bani”. Intr-un oras in care exista mai multe santiere decat spatii verzi, faimosul Iasi, oras universitar, etc. etc., probabil cunoasteti   multimea de atribute asociate orasului, ma uit cu teama si cu frica la oamenii care urmeaza sa termine o facultate si care abia leaga 2 vorbe ( si 2 vorbe dintr-o discutie de lift despre vreme, nu despre acceleratoare de particule sau despre securitatea transferurilor interbancare ). Nu stiu cum e situatia in alte orase, urmeaza sa aflu, dar ma indoiesc ca e foarte diferita. Sper sa fie o surpriza placuta faptul  ca ma insel.

Videochatul se pare ca e noul trend legat de „ponturi” de munca, asta daca e sa ma iau dupa reclamele din mijloacele de transport in comun sau, cine stie, poate deja a fost inlocuit de alt trend si eu sunt in urma. Asta avem deci : videochat, lut de la santiere, oameni fara pasiuni, oameni care nu vor sa faca performanta in vreun domeniu, care se complac intr-o mediocritate crasa pe principiul „e bun asa, lasa”. Sa dam tepe e viitorul. Cat mai multe tepe. Sa prostim si sa aratam noi lumii intregi cum stim „sa invartim bani” si sa-i magarim pe altii, dupa care sa le radem in nas. E bine si asa. Faptul ca multi oameni se multumesc cu ideea ca au curent electric, apa curenta si un televizor e un semn bun. In timp ce altii isi storc mintile sa gaseasca o teorie unificatoare a Universului, noi mai dam o teapa, ranjim multumiti si mergem mai departe, mult inapoi fata de tarile ai caror locuitori au crezut ca e mult mai interesant sa stii sa tii un loc curat, sa ai educatie, sa ai cercetare si, de ce nu, daca tot avem masini de sute de mii de euro, n-ar fi rau sa avem si o strada, doua care sa justifice un asa pret platit. Si exemplul cu masina e doar unul din multele pe care le-as putea da, dar majoritatea sunt chestii de bun simt.

Sper sa vina ziua in care voi plec din aceasta tara infloritoare si sper ca ea sa vina cat mai repede, deoarece e greu sa tii pasul cu evolutia si cu revolutia stilului romanesc. Ole !